Unii dintre prietenii mei știu că am o relație specială cu ochelarii mei de soare.

Ochelarii mei de soare au fost cumpărați cu mulți bani (mulți, așa, cât un laptop mai șmecher sau un telefon de super top) în Salzburg, în luna august a anului de grație 2007. Vă dați seama ? Îi am de 5 ani – câți dintre voi au aceiași ochelari de soare de 5 ani ?

Și mă credeți sau nu, nu de zgârcit nu i-am schimbat, ci pentru că am o relație specială cu ei. Acum vreun an, Sebi mi-e martor, i-am uitat într-un taxi bucureștean. Și cumva, ochelarii mei s-au întors la mine, după câteva ore. A fost ca un mic miracol, ce să zic.

În vara asta, însă, îmi las ochelarii acasă. Pentru că am alții. Am niște ochelari cu lentile Crizal UV, produse de Essilor. Lentilele astea, spre deosebire de cam orice alte lentile de ochelari de soare, au avantajul că protejează ochii de razele UV care provin atât din față, cât și din spate (care se reflectă pe retină).

Razele astea UV au “calitatea” de-a afecta foarte tare ochii și în zilele senine, și în zilele cu nori. Și grăbesc apariția cataractei.

Eu, când fac un drum de 7-8 ore cu mașina, îl fac cu ochelarii la ochi, uneori și în zilele în care plouă, în funcție de lumină. Și sincer vă spun, diferența între cât de odihniți mi-s ochii cu ochelarii mei și ochelarii cu Crizal UV este foarte mare. În avantajul ăstora cu Crizal UV, zic.

Oricum, o să-i folosesc intens și vă mai povestesc despre ei 🙂