Ice karting ? Take my money now!

Îmi place tare mult să mă dau cu kartul, în ciuda faptului că greutatea mea nu-i un avantaj în această activitate, că alea au motor mic și eu am volum mare. Dar îmi place. Mă încurajează și faptul că sunt foarte bun la asta – odată, la Brașov, am reușit să NU fiu ultimul, din vreo 10 oameni care s-au dat. Dar chiar și-așa, n-am ratat nici o ocazie, niciodată.

Am avut ocazia să mă dau la Bacău, pe (cred) cel mai mare circuit de karting outdoor din România, m-am dat la Brașov, pe un circuit inside pe care mi-am bușit oarece coaste, m-am dat și la Timișoara, m-am dat și la Cluj.

Dar nu m-am dat niciodată pe gheață. Practic, ce să mai și zic, că nici nu mi-am imaginat că se poate una ca asta!

Ei bine, se poate. La AFI Palace Cotroceni se deschide, la sfârșitul lunii, primul Ice Karting din România. Trei karturi speciale, pentru gheață, care vor putea fi închiriate la patinoar printr-un sistem online sau telefonic și vor putea fi conduse de adulți și de copiii care au împlinit vârsta de 8 ani, după un scurt instructaj. Karturile funcționează pe baza unui sistem electric și “pot fi controlate și de la distanÅ£ă, prin intermediul unei telecomenzi” – ceea ce nu prea înțeleg cum vine, dar abia aștept să aflu când e lansează.

Ca idee, 10% din încasările provenite din primele 100 de închirieri de karturi pe gheaÅ£ă vor fi direcÅ£ionate către Magicamp, Tabăra Copiilor DiagnosticaÅ£i cu Cancer

Abia aștept să bat timpii lui Vali Porcișteanu! (el e în poza de mai sus)