De ce e Traian Băsescu unic

Traian Băsescu a fost, vreme de 10 ani, președintele acestei țări. El a oferit țării ce nici un alt președinte, până la el, n-a putut să ofere și probabil că multă vreme nici un viitor președinte nu va putea oferi.

Și anume, un nume extrem de generos pentru cei care l-au înjurat. Băsescu. A fost schimonosit în cele mai uluitoare feluri, dar – în opinia mea, firește – cele mai comune au fost apelativele “băsiști” și “pupinbăsiști”. Primul e relativ banal, pot admite asta, dar al doilea are o fonetică specială, permisă numai și numai de numele actualului președinte.

Și asta e unic în istoria recentă a României. Că nu-mi amintesc să fi vorbit vreodată, cineva, de “ilieșteni” sau “pupinconstantinești”.

presedinti

sursa foto

Mă gândesc cu tristețe că după alegerile de anul ăsta, o să fie și mai sec. Bine, văd un “pontănaci” cu foarte mult potențial. Dar altfel… pontiști sună trist. Iohanieni ? Macoveici ? Nimic la fel de generos pentru oponenți. Sau, dacă aveți idei…