Când am revenit (temporar!) în București, eram convins că unul dintre cele mai bune lucruri care mi se vor întâmpla aici e că o să mă întâlnesc mult, muuuuuuuult mai mult cu prietenii mei cărora le duceam dorul când eram la Cluj sau la Brașov.

Nenică, ce naiv eram!

Păi nu (mai) știam nimic despre orașul ăsta și despre cum face ca orice distanță între două orașe să pară o nimica toată. Am o ușoară senzație că-l vedeam pe Andrei mai des când eram la Brașov. Iar la Radu știu asta fără urmă de îndoială – ne întâlneam mai mult și mai des la Brașov decât aici. Nici nu vă mai zic că acum 3 luni m-am mutat la vreo 100 de metri distanță de o prietenă și, în astea 3 luni, nici din greșeală, în fața blocului, nu ne-am văzut.

Eh. Ce să-i faci, alt oraș, alte forme de socializare. Are și lucruri bune. Cred. Așa zice lumea, cel puțin.

Dar, en fin, al’ceva vream să spun. Dacă tot îmi văd rar prietenii, măcar atunci când îi văd, apăi îi văd, nene! Așa că atunci când s-a arătat ocazia unei seri de beri cu Andrei, Marian, Le Chinois și cel mai de succes autor român de SF, Eftimie, nici nu m-am mai uitat la oră, la oboseală, la bătrânețe și m-am dus.

Și-am petrecut cum n-am mai petrecut de pe vremuri, nene. Am petrecut de parcă nu mai exista mâine pe pământul ăsta.

Și ne-am distrat foarte tare, foarte frumos, foarte mult. Doar că nu prea mai știu cum… că na, de la o vreme și-o cantitate în sus, mai uiți. Dar sunt sigur că a fost frumos și, mai mult, celor de pe lângă noi trebuie că le-a plăcut foarte tare.

Ba mai mult, unui domn, necunoscut, i-a plăcut așa de tare cum ne distram noi, că ne-a și filmat – și ne-a și dus acasă după aia.

În orice caz, sunt 100% convins că am fost cuminți și n-am făcut cine știe ce trăznăi, să ne facem de mândră minune prin oraș… Poate doar să fi zis glume cu voce mai tare, or nu știu, dar mai mult de-atât nu cred. Sigur îmi aminteam.