Recursul ziaristilor – info finale

Recursul a fost respins. De fapt, toate 5 recursurile au fost respinse, ca fiind nefondate. Cei 5 vor fi tinuti in arestul Tribunalului, care intamplator poarta numele Penitenciarului Gherla, dar nu e acelasi lucru.

Adica in ciuda tututor exceptiilor invocate si in ciuda tuturor presupuselor vicii de procedura, au fost respinse. Ma rog, nu pot comenta asta, ca n-am cunostinte legale aprofundate.

Dar nu inteleg de ce nu pot fi judecati oameni ca Man, Vidican, Muresan si ceilalti in libertate, cu interdictie de a parasi orasul.

Pentru ca, sa fie foarte clar, Man are multe defecte, si poate ca e vinovat de ce este acuzat, poate ca nu e. Dar in nici un caz nu e nici terorist international, si nici capul lumii interlope clujene. La fel cum nici ceilalti nu sunt.

Daca se poate dovedi ca au santajat, foarte bine, sa fie judecati si condamnati. Dar nu-i ok sa fie condamnati inainte. Mai ales ca, din ce spun avocatii, deocamdata nu prea exista probe, implicit nici motive de a fi tinuti in puscarie.

Iar pentru cei care cunosc sistemul in care functioneaza cele doua publicatii, Gazeta si BZA, este la fel de aberanta ca si pentru mine acuzarea Memorandei Onac, ca si a oricui altcuiva din cei de sunt sub nivelul de top management.

Si inca o chestie – cei din presa clujeana care se bucura ca au scapat de un concurent si care isi imagineaza ca banii ce intrau in trustul Gazeta vor intra acum in publicatiile lor, se inseala amarnic.

TOATA PRESA CLUJEANA ia in acest moment o palma ingrozitoare. Tipic romanesc, oamenii vor generaliza si vor crede ca TOTI ziaristii sunt santajisti, doar pentru ca o mana de directori de presa sunt acuzati – dar nu dovediti, inca – de santaj. Incasarile din publicitate vor scadea pentru toti, in masura in care clientii se vor indrepta catre alte mijloace de comunicare, neafectate de scandaluri. Mai ales cand vor vedea hienismul care macina breasla presei scrise.

Andrei Crivăț

15 Comments

  1. dia   •  

    Daca tu simti ca faci parte din aceeasi breasla ca “jurnalistul” Otzel, n-ai decat sa te solidarizezi. Contrar celor afirmate de tine, io cred ca arestarea lor n-are sa afecteze celelalte ziare, ba mai mult, lumea isi va da seama ca puterea presei, oricat ar fi ea de mare, nu (mai) poate apara toate faradelegile…ceea ce e si normal. Nu asta e rolul unei gazete.

  2. Andrei Crivat   •  

    @ dia: Eu nu fac parte din aceasta breasla, asadar nu ma solidarizez cu nimeni. Eu nu sunt jurnalist, sunt om de vanzari. Analizez acest eveniment, ca si consecinte. Ca om de vanzari, prognozez ca palma asta nu se intinde doar asupra trustului Gazeta, ci asupra intregii prese clujene. Nu spun poezii, am vazut primele reactii in piata chiar de azi.

  3. Vasile Racovitan   •  

    @dia. Eu sunt jurnalist in Cluj si, cu toate ca inca nu am simtit pe pielea mele cele spuse de Andrei, am aceeasi impresie ca si el.
    E si normal, din moment ce toata lumea vorbeste de “ziaristi clujeni care santajeaza”
    problema e ca nimeni nu spune un lucru clar: niciunul dintre cei 5 arestati nu este jurnalist (Liviu Man a fost, dar a renuntat in favoarea afacerilor). Toti fac parte din managementul trustului.

  4. Andrei Crivat   •  

    da, si mai e o problema: oamenii aia INCA NU SUNT CONDAMNATI. sunt acuzati. in cazul lor, de un procuror. eu sunt acuzat de un oligofren de prin Zalau, care se numeste Spataceanu – si pe care nu l-am cunoscut in viata mea – ca am furat un miliard jumate de la un om de afaceri din Cluj. A sunat la colegii mei pe telefoane si le-a spus sa aiba grija, ca am facut fapta asta. Totusi, jur cu mana pe inima ca n-am furat niciodata un leu, de la nimeni, in nici o forma. Si atunci, daca stiu ce inseamna o acuza, va intreb: de ce sa-i condamnam pe oamenii aia apriori ? de ce sa nu asteptam sa-i condamne instanta, inainte sa-i facem praf si pulbere si sa ne dezicem de ei ? si repet, am mai spus-o pe-aici: nu sunt amic cu nimeni din grup, ba mai mult, l-am injurat pe man de cate ori am avut ocazia. Dar sa nu fim hiene, totusi. Sa incercam sa fim oameni, sa gandim cu capul si sa vedem ce se intampla, in realitate.

  5. Ana Dragu   •  

    Nici unul din ziaristii care au emis opinii pe aceasta tema nu sunt cinstiti pana la capat. De fapt poate in acest context ar fi cazul sa devenim cinstiti. Am o singura intrebare si….nu ma astept sa primesc nici un raspuns pentru ca nimeni nu isi asuma nici macar responsabilitatea informatiilor pe care le detine, ca sa nu mai vorbim de responsabilitate in general. So, pentru toti ziaristii de rand. Cati dintre voi…si imi permit sa cred ca prea putini…au primit unda verde de la comenduire sa scrie despre o persoana, o firma, un politician care a cotizat, direct sau indirect printr-o firma sau un tertz la ziarul-radioul-sau televiziunea la care lucra. Atat.

  6. Cezar   •  

    Uite, de-aia sunt bune blogurile… Aici chiar fiecare poate scrie ce vrea, ce crede. Cel putin in cazul asta, blogosfera romaneasca a reprezentat, cu toate balbele, un mijloc de informare mult mai rapid, mult mai focusat (scuze de cuvant), mai segmentat decat media traditionale.

  7. Cezar   •  

    Aa, si inca ceva (mi-e lene sa mai scriu despre doberman la mine pe blog, asa ca postez aici): tocmai ce l-am vazut pe CTP la Realitatea TV, cu un argument irefutabil (cel putin asa dadea impresia, din ton, gesticulatie si incruntaturile ieniceresti): TOTI ziaristii onesti din cluj, mures si oradea (si poate si alte orase – grohaia talentatul) STIU EXACT ce se intampla acolo…
    Oare daca un reporter ar veni la el la ziar cu “sursa” asta, i-ar publica articolul??? (intrebarea asta e si pentru Ana Dragu, ca tot vorbim despre “comenduire” si “versatilitatea” principiilor de presa).

  8. Adrian   •  

    Ei, ei, Cezar, Cezar
    Ei, ei, Andrei, Andrei
    Voi care ati reflectat atat de obiectiv cazul santajistilor de Cluj…
    Poate vreti sa ne relatati si voi o alta speta – juridica – sa zicem – din istoria ZILElor trecute… Au trecut – e adevarat 3-4 ani, nu mai mult. Cazul PFIZER.. Sau Cazul Murfatlar …
    Nu au similitudini cu ce e pe rol acum ?
    Sau e doar pentru “conneseuri” ???

  9. Ana Dragu   •  

    Nu l-am vazut pe CTP, dar ma indoiesc ca prin alte parti se practica altfel. De ce, de exemplu, nu au scris ziaristii din Cluj…hai sa zicem nu o ancheta despre acest ingrijorator si “ultracunoscut” fenomen…..dar macar un editorial, doua zece…in care sa denunte ce se intampla? De ce nu a scris nici un ziarist clujean vreodata…Fratilor, avem info despre ce se intampla la GAZETA, acest trust cumplit care a instaurat teroarea in Cluj, ni se plang oamenii de afaceri…banuim ceva…..sa intervina organele…? Ce? nime nimic? Sau avem de-a face cu clasicul “dupa razboi multi viteji s-arata”? Si pe Avarvarei l-au obligat sa participe la asa ceva? ca fost om de stat nu avea obligatia sa ciripeasca mi repede? Aud?

  10. Andrei Crivat   •  

    @Adrian: eu nu pricep ce legatura are cazul Pfizer cu ZIUA. Cand am scris de Pfizer, nu mai lucram la Ziua de fix 2 ani. Si relatez oricand, oricui e dispus, speta Pfizer. Chiar ma mandresc cu ea, m-am mandrit in repetate randuri si o s-o mai fac. Dar problema ta care e ? tu de fapt ce-ai vrea sa sugerezi ? Care sunt similitudinile intre un articol scris de mine, pentru care am fost dat in judecata si am castigat, cu o arestare a unor manageri de presa ? Adica daca ai ceva de spus… spune, ca altfel nu face doi bani aluzia ta. Cat despre speta Murfatlar… sincer, eu unul habar n-am despre ce vorbesti.

  11. Ana Dragu   •  

    …si inca ceva…acu se marseaza pe faptul ca au fost angajati tot felu de securisti si fosti politisti. Fratilor, suntem ziaristi.De unde stim ca astia n-au fo infiltrati? Nu asta e cea mai tare acoperire? Concediezi aparent un politian-securist din cauza de scandal in care e implicat si il infiltrezi fara probleme si fara sa starnesti banuieli intr-un trust de presa.

  12. Cezar   •  

    @ Ana Dragu & so: Repet intrebarea: oare CTP i-ar fi publicat reporterului sau ancheta bazata pe “toti stiu”??? E o intrebare justificata? Sau poate gresesc…
    @ Adrian: daca vrei sa fii mai explicit, s-ar putea sa inteleg care-i intrebarea la care soliciti un raspuns.

  13. MP   •  

    eu nu pot sa conexez acuzatiile de mai deunazi, cu serviciile secrete care au oameni infiltrati in redactii, cu trecutul lui avarvarei, respectiv otel. deocamdata e o speculatie, astept sa vad.
    pt ana dragu: ” De ce, de exemplu, nu au scris ziaristii din Cluj…hai sa zicem nu o ancheta despre acest ingrijorator si “ultracunoscutâ€? fenomen…..dar macar un editorial, doua zece…in care sa denunte ce se intampla? ”
    s-a scris, dar se vede ca nu citesti atent presa; au scris cei de la ZS de vreo trei-patru ori, dar si alea au fost editoriale. cat priveste anchetele pe tema asta – de unde daca nu sunt probe? cazul asta e al doilea din tara dupa ziua de iasi, hai al treilea dupa liliana sime (bh). si in cele doua spete justitia inca nu s-a pronuntat, deci oamenii ar putea fi nevinovati.

  14. Vasile Racovitan   •  

    @ Ana Dragu
    cu mana pe inima pot sa iti spun ca, in cariera mea de jurnalist (6 ani) am intalnit si cazuri in care sefii de redactie nu au avut nimic impotriva sa se scrie despre oamenii care dau publicitate
    Cel mai recent exemplu este Ziarul Clujeanului, publicatia la care lucrez in prezent. Universitatea Babes Bolyai a “varsat” si aici, ca de altfel la mai toate ziarele clujene, multi bani. Acum doua saptamani, insa, Ziarul Clujeanului a atacat conducerea UBB. Si stiu 100% ca nu a cerut bani dupa aceea de la UBB ca sa taca din gura. Sunt convins ca exista si alte redactii care au facut acest lucru, care nu s-au uitat cati bani au platit pentru publicitate anumite persoane inainte sa scrie articole despre ele.

  15. dia   •  

    Un ziar profesionist, asa cum multe din Romania nu sunt, nu amesteca borcanele de la Marketing/Publicitate cu borcanele de la Redactie. Si daca vrei sa te impui si sa fii respectat, le spui din capul locului celor ce platesc reclama, ca asta nu-i apara de eventuale articole “negative”, in caz ca o dau in bara. Si la cate firme sunt in Romania, nu cred ca exista riscul unei sinucideri financiare, apeland la formula de mai sus.
    Si pentru ca cineva, mai devreme, intreba cati din presari n-au scris “de bine” in schimbul unor sume, din proprie experienta marturisesc ca la Ziua de Ardeal, condusa cam de aceeasi echipa ce a condus pina mai ieri si Gazeta, plus Tavi Hoandra de la Ziua de Cluj, asta li se CEREA reporterilor: “te duci si scrii un frumos reportaj despre x sau y, ca a dat bani!”. Mai mult, la un moment dat, nici nu li se cerea reporterilor sa vina cu idei de subiecte, ci cu contracte semnate de publicitate.
    Cat despre domnii Avarvarei si Otzel, nu cred ca au fost infiltrati acolo de catre “organe”, ci efectiv au fost doriti de catre conducerea Gazetei. Dar cum securistul tot securist ramane, iata ca Avarvarei s-a salvat.
    Imi pare rau sincer rau pentru Man si Vidican, ca sunt acolo unde sunt, desi probabil si-au facut-o cu mana lor, insa ard de nerabdare sa vad cum vor incerca ei insisi sa se salveze…probabil sunt si altii care se intreaba acelasi lucru acum, vazand cum latzul incepe sa se stranga.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Aboneaza-te la comentarii. Poti sa te abonezi si fara sa lasi un comentariu