Mie mi-a plăcut mult să citesc în copilărie. Nu prea cred în explicația celor de-un leat cu mine, că citeam pentru că nu era altceva de făcut. Cred că atunci când faci un lucru de nevoie, că n-ai altceva de făcut, îl faci cu o ușoară silă. Ori eu citeam cu disperare, îmi plăcea să intru în lumi în care n-am mai fost, eram trist când nu aveam o carte nouă. Apoi, niște ani buni, n-am mai citit. Mi se părea în mod eronat că n-am timp, că sunt prea obosit sau prea ocupat. Acum, de când am ipad, mi-a revenit bucuria de-a citi. Rar am un moment liber în care să nu citesc măcar 2-3 pagini.
O altă vreme, prin facultate, căutam filme vechi românești. Le găseam la vremea aia foarte greu, internetul nu mă ajuta foarte tare, mai găseai pe cd-uri pe la pirați. Apoi le-am lăsat deoparte, ani întregi. Acum am redescoperit bucuria de a le revedea.
În facultate, aproape în fiecare week-end jucam poker. Aveam un grup de prieteni și două seturi de bani de Monopoly și ne întindeam nopți întregi la masă. Apoi n-am mai jucat, tot așa, ani de zile. De câteva zile, mă încearcă bucuria pokerului online și bănuiesc că o să-mi revină și această pasiune.
Îmi plac plăcerile care se duc și revin. Sunt ca o întâlnire cu oameni dragi pe care nu i-ai văzut de multă vreme
;)) Si eu incerc aceleasi experiente. In copilarie aveam deja probleme cu parintii/scoala din cauza ca citeam. Aveam un fel de vesta cu un buzunar secret pe spate unde imi tineam tot timpul o carte.
Cum nu ma prea lasau ai mei sa citesc, aveam peste tot acunse carti: In tabloul de curent, sub masina de spalat, in masca de la chiuveta, intr-o scorbura de salcie.
The good old days.
Imi place foarte mult sa te citesc pentru ca ma regasesc in foarte multe posturi ale tale, inclusiv partea aia intunecata.
la capitolul citit te sustin,foarte adevarat