O zi la golf

Qual (alături de City Plus și Clubul de Golf Paul Tomiță) a organizat săptămâna asta cea de-a doua ediție a Golf Community Challenge, un eveniment care a avut ca scop strângerea de fonduri pentru anumite programe sociale (detalii aici).

Întotdeauna mi-am dorit să joc golf. De fapt, nu neapărat să joc – dar măcar să văd cum e. Ieri am văzut. Nu e de mine. Am dat de trei ori cu crosa în minge – prima oară binișor (ceea ce m-a făcut încrezător în destinul și șansele mele de-a ajunge un nou Tiger Woods), a doua oară mai prost (ceea ce m-a făcut să cred că mno, poate nu sunt un talent înnăscut, dar cu ceva exercițiu tot pot ajunge un nou Tiger Woods) și a treia oară foarte prost (ceea ce m-a făcut să las crosa jos, pentru alții mai buni, și să mă orientez spre alte sporturi, mai puțin pretențioase).

Locul unde s-a desfășurat evenimentul – Clubul de Golf Paul Tomiță – e un loc special. Nu știu care sunt standardele cluburilor de golf, dar locul ăsta e foarte pe gustul meu, amenjat șic, cu terase faine și oameni simpatici. Și foarte pasionați de jocul de golf.

Nu știu, poate că la sentimentul ăsta de “wow, ce mișto” a contribuit și faptul că s-a strâns acolo o gașcă de oameni tare faini – Groparu și doamna Groparu, copiii de la TvDece, Ruben, Miro, Makavelis, Lorand, Gabi cu Teo, Radu Neag, Vlad Georgescu, Liviu, Jorjh, Bogdan Fetița, Alin Mechenici, alții de care (evident) uit acum, că-i cam dimineață.

Sau poate că la sentimentul ăsta de “wow, ce zi faină” a contribuit și mâncarea de senzație pregătită de Casa Bio. Sau cea pregătită de oamenii de la Golf Hotel Pianu.

Totuși, cred că cel mai mult a contribuit organizarea excelentă, coordonată de Ștefan. Ștefan e bun, dom’ne. Se știe la organizat lucruri.

N-am poze, dar găsiți câteva la Radu. Eu vă mai zic doar atât – dacă la tras cu arcul n-am excelat, la împușcat talere cu pușca cu laser, frate, am dominat fin. După ce l-am bătut – greu, e drept – pe Alin Mechenici, Makavelis a profitat de un moment de neatenție și m-a învins. Dar mi-am luat revanșa într-un mod foarte categoric. De altfel, uitați-vă la fețele noastre. Se vede clar, din imagine (care e furată de la Radu) că eu înving detașat, așa-i ? (click pt mărire). În aceeași ordine de idei, sportul ăsta – trasul la talere cu puști laser – e foarte fain și vreau să mai încerc. În Cluj, astfel de puști au cei de la Outdoor4u, care le-au adus și la evenimentul de ieri

laser

Andrei Crivăț

6 Comments

  1. Pingback: Am deja un titlu la Golf | psaico's blog - EU insemnez. TU apreciezi. ©

  2. Pingback: Cronici (M)ironice » Blog Archive » Că tot am ajuns și pe la #GolfPianu

  3. Pingback: La Paul Tomita « Fegari’s Weblog

  4. barboss   •  

    Probabil ca ai 20+ ani. Fii pe pace, n-ai pierdut nimic. Cand vei avea 40+ si inevitabil o mai lasi cu adrenalina, golful va fi mereu gata sa te primeasca si sigur va fi mai bine dezvoltat in tara asta. Distracte frumoasa!

  5. Andrei Crivat   •  

    @barboss: ai dreptate, am 20+.

    + foarte multi, din pacate 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Aboneaza-te la comentarii. Poti sa te abonezi si fara sa lasi un comentariu