Îmi intră în cameră un țânțar uriaș. Primul de anul ăsta – și cel mai mare pe care l-am văzut în ultimul an, practic.
Discutăm pe skype
Eu: mi-a intrat un țânțar uriaș în cameră
(mai trece vreme, mai vorbim una alta)
Eu (fără să-mi dau seama că m-aude pe skype): ‘tu-ți țânțaru mă-tii!
(așa mai vorbesc eu uneori, ca un birjar)
Ea: ce faci, vorbești cu țânțarul ?
Eu: da, cu țânțarul, mă disperă
Ea: și dacă vorbești cu el creezi o legătură și te ascultă ?!
Eu: nu chiar, da’ încerc să mă impun
Ea: Impune-te, să știe cine e stăpânu’, cine e jupânu’ 🙂
Eu: da da
Eu: dacă la noi în familie ești tu, măcar în relația cu țânțaru’ să fiu eu
Ea: măcar în relația cu țâțaru’ să te impui și tu 🙂
Eu, în sinea mea: am tăcuuuuuut… și mi-am făcut un sanviș
AÅŸa, fii bărbat. Impune-te! În faÅ£a Å£ânÅ£arului :))
macar cu tantarul sa te certi si tu. numa’ zic 😛
Asta se potriveÅŸte perfect cu parodia lui Topârceanu, “Noapte de august”, după Alfred de Musset:
Muza
Ridică-te, poete ! Ia-ti lira si suspină.
Poetul
Dar n-am nici gaz in lampă, nici praf de zacherlină.
Muza
Ridică-te, poete si cîntă cînd îti spun !
Poetul
N-ai prea găsit, o, Muză, momentul oportun !…
Ca fata cînd e prinsă în jbuciumări secrete,
Mă-ntorc si stau o clipă cu fata la părete,
Apoi pe partea dreaptă din nou si iar tresar…
L-am prins ! Am prins dusmanul. Un singur exemplar
Din cîti m-atacă noaptea, cu hotărîrea fermă
Să-mi perforeze toată sărmana epidermă !…
S-a isprăvit cu tine, făptură săltăreată !
Eu nu pot să justific obscura ta vieată,
Ci doar mă uit la tine si indignat mă mir
De unde-ti vin aceste instincte de vampir,
Această-nversunare nebună, fără scop ?
De ce existi ? Si care destoinic Mizantrop
Te-a inventat ?… Răspunde-mi, căci dacă mă decid
Să te trimit ad patres…
Muza
Devii insecticid !
Si stingi într-însul raza eternă de lumină
Ce tremură în toate tiparele de tină,
În forme vii de floare, de om si de insectă…
Poetul
Pe tine nu te muscă….
Muza
Pe mine mă respectă.
Poetul
O, da, tu esti abstractă… Dar eu, sărman poet,
De cîte ori nu blestem că sunt asa concret !
De-as fi si eu ca tine un mit, un artificiu,
As ignora desigur acest infam supliciu.
M-as regăsi cu tine în propriul meu mediu,
As crede că din viată mă aflu în concediu…
Muza
O, mai încet !
Poetul
Răspunde, platonică amantă,
De ce mi-ai pus în mînă o pană diletantă ?
Muza
Să-mbraci în haină nouă simtirea ta bogată,
În versurile tale o inimă să bată
Si lacrimi, din obscura durerii adîncime,
Ca niste diamante sa strălucească-n rime.
Cultivă stilul simplu si epitetul rar,
Apoi, uimit tu însuti, trimite la tipar
O carte amuzantă si plină, ca un stup,
De cugetări subtile…
Poetul
Pardon că te-ntrerup,
Dar simt că iar mă-nteapa…
Muza
In forma ideală,
Impersonal arată-ti durerea personală
Si-n sfera artei pure, uitîndu-te pe tine…
Poetul
Vrei să-m expun amorul si inima-n vitrine ?
Să pîngăresc în lume secretul meu tezaur,
Să-mi trîmbitez iubirea în trîmbite de aur ?
Si cînd în juru-mi creste o larmă ne-ntreruptă
De glasuri de durere si strigăte de luptă, –
Eu să rămîn deoparte, cu ochii cătră stele,
În turnul de ivoriu al visurilor mele ?…
Mai bine piară-n germen imaculatul tom !
Muza
Dar nu uita, poete, că esti poet.
Poetul
Sunt om.
Muza
Pardon ! Te rog, dă-mi voie…
Poetul
Polemică desartă:
Eu simt că iar mă-nteapă !
Muza
Vreau artă pentru artă.
Scuze pentru greÅŸeli. De fericire că am găsit-o pe net, am dat copy-paste fără să o citesc cu atenÅ£ie. [Decât după ce am trimis comentariul.]