Launch48

Launch48 este un eveniment organizat în cadrul NetCamp, între 6 și 8 decembrie, la Hotel Marriott. în București. Care eveniment, în linii mari, își propune să pună la aceeași masă oameni din domenii diferite și cu competențe variate, pentru a crea o aplicație online într-un maraton de 48 de ore. Launch48 se adresează tuturor celor care vor să propună o idee de afacere online, dar și celor care vor să facă parte dintr-o echipă pentru a participa la dezvoltarea unei idei în cadrul competiției.

Anul acesta, la a doua ediție, între mentorii evenimentului vor fi: Ian Broom (Launch48 UK), Hugo Pickford-Wardle (Launch48 UK), Dragoș Roua (Entrepreneur), Vlad Stan (Entrepreneur), Mihai Pricope (Technology Consultant), George Lemnaru (eRepublik), Cristian George Strat (Summify).

Sunt 4 etape ale evenimentului. Prima constă în înscrierea participanților și trimiterea ideilor, cei interesați având la dispoziție un formular de înregistrare, respectiv un formular de pitch. Urmează selecția ideilor finaliste și formarea echipelor de lucru pe data de 6 decembrie, în cadrul unei sesiuni desfășurate la Bucharest Hubb. Tot aici, pe 6 și 7 decembrie, participanții vor participa la dezvoltarea proiectelor.

Echipele își vor prezenta proiectele pe 8 decembrie, la NetCamp.

Mult mai multe detalii găsiți pe site-ul evenimentului (și da, jumătate din ce-am scris eu am luat cu copy/paste din comunicat)

Andrei Crivăț

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Aboneaza-te la comentarii. Poti sa te abonezi si fara sa lasi un comentariu