Din suflet vă spun, 2012 a fost un an năucitor pentru mine. Atât de multe bucurii și tristeți adunate într-un timp atât de scurt, atât de multe bătălii pierdute și bătălii câștigate, atât de multe suișuri și coborâșuri, atât de mulți oameni uimitori și oameni dezamăgitori… n-am mai avut un an ATÂT de plin, sau nu-mi amintesc. 2012 a fost un an în care am învățat cât n-am învățat în ultimii 4 ani. Asta a fost partea lui bună.

Plus c-a trecut înfiorător de repede, parcă mai ieri stăteam cu Cismaru pe canapea să așteptăm gașca de la București, să plecăm de revelion în Spisska. Revelionul trecut.

Anul ăsta m-a cam confuzat, să fiu sincer. A fost plin de surprize, plăcute și neplăcute deopotrivă, plin de bune și de rele, deopotrivă. Mă gândeam, când am început să scriu, dacă a fost un an bun sau nu. Habar n-am, sincer. A fost bun și rău deopotrivă. Mă bucură faptul că am aceiași prieteni și câțiva noi, sau așa cred eu, cel puțin.

Desigur, anul viitor va fi anul în care voi deveni foarte bogat și voi slăbi mult, ca fiecare an de până acum 🙂

Vestea bună a sfârșitului de an e că ÎN SFÂRȘIT Sorin Grindeanu (vă povesteam aici despre el), începând de azi fost viceprimar al Timișoarei, a semnat în ultima zi a mandatului (a devenit deputat în 9 decembrie) ordinul prin care o stradă din Timișoara va purta numele lui Mile Cărpenișan. Propunerea s-a făcut în 2010 – și tare mult îi mulțumesc că n-a uitat.

Vă mulțumesc că m-ați citit și anul ăsta. Vă las cu un film senzațional despre Clujul acestei ierni, făcut de Radu (care nu-i la prima reușită)

În rest, să ne-auzim cu bine anul viitor.

Să fiți cuminți și să iubiți mult.