altele, nu astea

În mod paradoxal, eu simt că știu puțin spre nimic referitor la acest domeniu, PR, la care peste 36 de milioane de români se pricep perfect, așa cum se pricep și la comunicare, fotbal, politică, triangulație, givraj și, în general, cam la orice.

Îmi amintesc vag, ca printr-o ceață lăsată pe-un oraș din Bărăgan, c-am avut o firmă care se ocupa cu PR-ul ăsta, acum foarte mulți ani, vreme de foarte mulți ani. Și că era bine. Dar știți cum e, de la o vârstă te ma lasă și amintirile.

Deci chiar nu știu aproape nimic despre asta. Nu știu cum te lupți să aperi imaginea unui client, cum faci management în situațiile de criză, cum gestionezi relația cu comunicatorii, cum să atingi ROI-uri, cum să ai acoperire media, paid sau earned. Habar n-am.

Dar știu cu siguranță acest lucru, care poate ține mai mult de bun simț decât de meserie. Dacă începi o discuție cu un om cu care ai colaborat ok, și dacă vezi că omul ăla ia discuția în serios, nu dispari în mijlocul ei, după care nu mai dai un an întreg nici un semn, după care apari senin ca un ghiocel și îi spui “salut, m-ajuți cu chestia asta ? că noi am mai colaborat fain”. Cri cri, nu suntem noi prieteni ?

Că poate nu-i frumos să faci asta, zic și io, ca un chibiț.