Azi, aparent, e ziua recomandărilor. Nici ăsta nu-i vreun advertorial, doar vă recomand din suflet un… lucru care mi-a făcut viața mai frumoasă în ultima lună.
Am văzut întâi la Cetin, care mi-a și povestit convingător despre produse, apoi la Cabral, apoi am intrat pe site la Albinuța Veninoasă.
După care mi-am comandat. Miere de rapiță, miere de tei, fagure în miere de tei, energizant (ăsta de mai jos) și – da, da, da 🙂 – o țuică specială pentru tratamentul bolilor de stomac, amestecată cu miere și tinctură de propolis. Plus, separat, tinctură de propolis.
Mai am puțin din toate, în sensul că n-a fost zi să nu mă înfrupt din fiecare. Mierea aia de rapiță îi un fel de visul mierii. Și aștept să apară și mierea de mană, despre care am tot auzit, dar de care n-am gustat veci. Iar tinctura aia de proplis face minuni.
Iar energizantul ăsta de mai jos, pe lângă că e super-extra-mega bun, chiar are efect vizibil după doar câteva zile. Foarte bun.