Bani cu suflet

Ieri dimineață l-am auzit pe Vlad, la Deșteptarea, vorbind de cineva care a pus în practică o idee auzită în emisiune. Și recomanda acest cont de twitter – @banicusuflet.

I-am dat follow, că nu prea pricepeam faza. Practic, un om (care zău că habar n-am cine e), ascunde o sumă de bani prin Cluj-Napoca, apoi dă indicii spre a fi găsiți. Are două rugăminți, doar – cel care găsește banii să nu spună niciodată ce sumă a găsit și să doneze jumătate cuiva care are nevoie.

Curios de ce face asta, i-am pus câteva întrebări, că are adresa de mail la bio. N-a vrut să-mi spună cum îl cheamă, așa că o să-i spunem Alexandru.

Cum ți-a venit ideea să te-apuci de asta ?

Am avut ideea asta de vreo 3 ani și tot am așteptat să “mă fac mai bogat”. Mă gândeam că dacă vrei să ajuți pe alții trebuie să ai tu deja o situație materială foarte bună. Dar nu e așa. Poți să dai din puținul care îl ai și să produci bucurie destinatarului. Momentul de ieri a fost ales când ascultam Europa FM și Vlad Petreanu și colegii de la Deșteptarea povesteau despre povestea @hiddencash din San Francisco, unde un milionar din real estate împărțea bani în oraș random. Mi-am zis instant “asta e ideea mea” 🙂 – și am trecut la “acțiune”.

Banii pe care-i lași prin diverse locuri sunt banii tăi personali ?

Da, NU sunt milionar, NU sunt patron, las din banii de salariu.

bani

Care-i scopul unui astfel de demers ?

În primul și în primul rând să aducă un zâmbet de uimire și de surprindere pe fața celui care găsește plicul. Apoi, e un mod de a încuraja oamenii să dea din ce primesc, de asta cer ca jumătate din suma găsită să fie împărțită cu cineva în nevoie și poza de la “înmânare” să apară pe Twitter. În al treilea rând, cred că e un mod foarte frumos de a înviora Twitter-ul din Cluj și din țară si de a arăta că putem, împreună, să facem lucruri frumoase. Clujul a arătat de atâtea ori că are oameni cu suflet. Știu și despre inițiativele tale în direcția ajutării comunității. Twitter oferă o modalitate rapidă și ușoară de a transmite viral ideea tuturor care au un cont de Twitter și vor să facă un pic de mișcare și să găseasca plicul.

Câtă vreme o s-o faci ? Speri să-i inspiri și pe alții ?

O să continui o vreme. Da, sper din suflet să fie o invitație și pentru alții să facă la fel. Pe această cale chiar vreau să îi rog pe cei care vor să pornească #BaniCuSuflet în orașele lor, să-mi dea un email la banicusuflet@gmail.com și să “acoperim” cât mai multe orașe din țară.

Mie ideea ta îmi pare foarte faină. Cum pot eu, blogger din Cluj, să te ajut, mai mult decât scriind despre ce faci ?

Cu ce faci acum ajuți deja: povestești despre idee. Apoi poți, dacă vrei să participi, desigur, să îmi zici când ai o sumă de bani pe care vrei s-o lași și îți iei o zi în care tu vei fi “agentul bani cu suflet” și lași banii la o locatie, îmi trimiți poza/pozele de ghidaj și eu le public pe Twitter. Așa vom putea face mult mai mult decât dacă fac doar eu.

No, ziceți voi dacă omul ăsta nu-i foarte tare! Eu, unul, SIGUR o să particip la ideea lui, poate chiar săptămâna viitoare.

Andrei Crivăț

16 Comments

  1. Pingback: Un clujean imparte #BaniCuSuflet prin Cluj si se foloseste de Twitter pentru a plasa indicii unde sunt ascunsi! | eClujeanul - Din culisele oraÅŸului Cluj-Napoca

  2. Pingback: @banicusuflet în Cluj-Napoca

  3. Miere Sabadus   •  

    Idee foarte buna.
    Azi deja ai facut inca o fapta buna prin acest articol.

  4. Pingback: Ai copil? Adu-l la Polus de 1 iunie | Blog de nebun simț

  5. zoltybogata   •  

    Foarte bună ideia, dar nu prea cred că cine va găsii plicul va da jumătate la cineva. Multă sănătate

  6. Bani cu Suflet   •  

    Zolty, sa stii ca pana acum toti au dat mai departe, unii chiar toata suma. Ai mai multa incredere in oameni! 🙂

  7. zoltybogata   •  

    Foarte bine, mă bucur să aud asta. Multă sănătate

  8. Ionut   •  

    Super. O initiati-va laudabila pe care o putem face fiecare dintre noi

  9. Ionut   •  

    In spate la actiunea asta e Liviu Alexa de la Ziar de Cluj. se tot face ca ploua 🙂

    • Bani cu Suflet   •  

      NU e el.

    • Andrei Crivat   •     Author

      L-am șters, Zolty. Mersi de atenționare.

  10. Mino   •  

    Stau in Vancouver, si aici se practica ceva similar, dar nu atat de altruist, citez:
    “The Twitter handle “HiddenWeedYVR” has been posting clues to the whereabouts of small vials of marijuana that have been hidden around town, giving his nearly 2,500 followers a chance to seek out and secure free pot.”

    • Andrei Crivat   •     Author

      e tot un gest frumos, totusi :))))

  11. Sanda Pamfiloiu   •  

    E acelasi care pune zilele astea in Cluj?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Aboneaza-te la comentarii. Poti sa te abonezi si fara sa lasi un comentariu