Din click în click, din link în link și din timp pierdut aiurea pe net în timp pierdut aiurea pe net, am ajuns să recitesc un articol mai vechi de-al unui amic. Amicul, un pic nervos că nu primise acreditare la un eveniment, un pic frustrat din aceeași cauză, a defulat într-un articol lung și înțepător, în care își propunea el să desființeze organizatorii evenimentului respectiv. Mă rog, fiecare cu formele lui de defulare, în fond.

Dar azi, recitind cumva la rece articolul ăla foarte critic, mi-am dat seama că, de-a lungul a câteva rânduri, amicul meu era pe rând expert în PR, expert în organizarea de evenimente, expert în filme, expert în stand-up comedy, expert în discursuri, expert în blogging, expert în spoturi video și expert în analiză media. Toate în 20-30 de rânduri, înțelegeți ? În alt articol, amicul meu era expert în webdesign și content online, da’ asta-i altă poveste.

Nu mai zic de comentatorii de pe bloguri. Cum scrie cineva ceva, apar câțiva comentatori care sunt experți în orice. Cetin scrie un articol despre Ikea, imediat apare un băiat care știe exact cât sunt de mulțimiți clienții Ikea de produsele de-acolo. Sau alții care știu exact cum e cu distribuția, etichetarea și câte și mai câte. Scrie Vali un articol despre mașini ? Imediat apare un băiet care știe el exact cum e cu strategiile de marketing ale marilor producători.

Sau în presă, nu mai zic. De câte ori pe zi vedeți la televizor (voi, că eu am renunțat la tv de mult timp) ziariști experți în totul ? De la politică până la pantofi ?

Și nu mai e nevoie de exemple, le vedeți și voi zilnic, peste tot. Toți suntem experți în toate.

Eu cu Cetin avem o glumă, argumentăm orice aberație cu “am și eu dreptul la părerea mea, da ?”. Dar la noi e doar o glumă, să știți. Că nu mă vedeți pe mine să m-apuc să critic noul model de Morgan, câtă vreme n-am văzut niciodată vreunul altfel decât în poze. Nici pe Cetin, că tot am vorbit de el, nu-l vedeți să-și dea cu părerea despre cum sunt aranjate scaunele în Teatro Alla Scala. Și nici pe Vali nu-l vedeți dându-și cu părerea despre cum sunt amplasate motoarele la Boeing 747, aerodinamic vorbind. Și multe altele.

Ca idee generală, eu încerc să stau în banca mea când habar n-am despre ce-i vorba. Și mă amuz când văd oameni care cred că dau o impresia mai bună celor din jur dacă-și dau cu părerea despre absolut orice. Iar cei din jur se amuză, probabil, ca și mine.

LE: pe același subiect, citiți și asta

Mi-e din ce în ce mai clar: pentru a avea cu adevărat succes, o carte sau un film trebuie criticate de Vatican. Cele mai mari încasări din istorie le-a avut Titanic ? Degeaba, frate, dacă Vaticanul n-a criticat filmul. O să fie imediat depășit de Avatar.

De exemplu, Codul lui Da Vinci – cartea. Cum a zis Vaticanu’ că nu-i de bine, cum – pac! – s-a vândut în 80 de milioane de exemplare (până în 2009, da’ mai urmează, probabil).
Sau Codul lui Da Vinci – filmul. Nu a plăcut Vaticanului ? pac! 757,2 milioane de dolari încasări (locul 35 în topul încasărilor, din toate timpurile). Pe Dan Brown, mi-e clar, Vaticanul l-a făcut om.

Avatar are până acum 1,3 miliarde de dolari încasări (e drept, abia a apărut). Vaticanul tocmai l-a criticat. Ia să vedeți de-acuma încolo ce încasări o să facă.

Am nevoie de un sponsor pentru un proiect personal și relativ secret.

Nu e vorba de-o sumă prea mare, dar e important pentru mine. Pentru cine se oferă să mă ajute, ofer reclamă pe acest blog de exact 10 ori valoarea sponsorizării.

Dacă interesează pe cineva să discutăm detalii, adresa mea de e-mail este andrei at andreicrivat punct ro.

PS: e destul de urgent.

Eu n-am ce retrospectivă să fac.
În 2009, tot ce mi-a putut merge prost, așa mi-a mers. Nu mă plâng, măcar sunt sănătos, alive and kicking și l-am trecut pe picioare (pe anul, zic, l-am trecut)
Ca o cireașă de pe tort, era cât pe ce ca în luna decembrie să mi se împlinească o MAAAAAAAARE dorință. Da’ știți cum ? eram ATÂT de aproape. Dacă se întâmpla, mi-ar fi schimbat total părerea despre tot anul. Da’ n-a fost să fie.

Pe hârtie, 2010 se anunță ceva mai bun decât 2009. Cu planuri, cu relansări, cu entuziasm și optimism. Om vedea, că doară nu ne grăbește nimeni.

Hai, vă pupă nenea, să fiți veseli și simpatici. Și să ne-auzim/vedem/citim/urmărim pe twitter sănătoși și în anul care vine.

Dacă cineva vrea să-mi facă un cadou special de Crăciun… Îmi trebui un smartphone, de preferat HTC HD2 sau Touch 2.
Dacă simte cineva că și-ar dori să sponsorizeze www.andreicrivat.ro… v-aștept 🙂

Kthxbye 🙂

Pentru că mă unge pe suflet. Și pentru că Dolores are o voce de excepție. Și pentru că așa am eu chef.

Later update: și încă una. din exact aceleași motive ca mai sus.

Later update: Și gata:

Dacă vă e silă de ce e în jurul nostru zilele astea, turnați-vă o băutură tare, de peste 40 de grade, lăsați-vă pe spate și ascultați:

Cigani Ivanovici – Dobri den
Asculta mai multe audio Muzica

Mizeria asta de campanie electorală, în cadrul căreia mi-am promis să nu dau doi bani pe toate “luptele” dintre politicieni sau dintre susținătorii lor, accentuează ce-i mai rău în noi, ca nație. Nu c-am fi cine știe ce specimene reușite în alte contexte, dar în campanie mi se pare că ne hiperbolizăm îngustimea și intoleranța. Să discutăm niște aspecte mai controversate, vorba lu’ Marin Preda. Care mă dezgustă total.

Citește mai departe

1. Campania electorală

Campania asta e cea mai mizerabilă din câte îmi amintesc eu. N-au curaj să stea la discuții, preferă să se atace mizerabil prin presă. Deși n-au curaj să se întâlnească, toți dau vina pe ceilalți pentru asta. În seara asta am văzut un colaj în care TOÈšI candidații de top (Băsescu, Geoană, Antonescu, Oprescu, Vadim, Becali) sunt de părere că ceilalți se tem. În realitate, se tem toți. Pentru că n-au nimic de zis, pentru că sunt goi și murdari ca niște scrumiere vărsate. Nu m-a convins nici unul cu nimic. Și totuși, va trebui să merg la vot.

2. Gramatica

Sunt atât de din ce în ce mai mulți agramați în țara asta, văd atât de multe greșeli, că am ajuns la stadiul în care am început să mă gândesc cum se scriu corect anumite cuvinte. Vali are dreptate. Sunt atât de mulți imbecili, încât în viitor varianta corectă va fi “întro”, nu “într-o”. Sau “vre-un”, cum scrie frustratul de serviciu.

Trist, mă copii, trist…

În seara asta, am constatat două lucruri triste.

1. Barbu Mateescu habar n-are cine sunt. Mno, și io care în aroganța mea mă credeam celebru… iaca, nu-s. Nu-i adevărat, s-a dovedit că mă știe 🙂

2. Mogulii de bine nu vor să mă cumpere. Am făcut azi anunț pe twitter, citez cu copy/paste din memorie: “urgent, caut mogul de bine dispus să mă cumpere.stare bună de funcționare, necesit mici retușuri. preț excepțional! “. Nici un mogul nu s-a arătat dispus. Poate au crezut că-i glumă, da’ să știți, nu era. Ultima mea speranță rămâne mogulu’ Voiculescu. Da’ nici acolo n-aștept prea mult. Știți cum îi cu mogulii ăștia, îi doare la bască și sunt și tare zgârciți…