Twitter în viețile noastre

fraierii o ard la modul: frate, sunt tare! – Uzzi, filosof urban contemporan

Ieri, într-un exces de sinceritate față de mine însumi, am intrat pe twitter – și am dat aproape 200 de unfollow. Priceless! Ați zice că motivele mă privesc personal, nu ? Ei bine, cică nu – trebuie să explic ce și cum.

Bine, să explic – am dat unfollow pentru că m-a săturat de niște chestii. M-am săturat de prietenii bazate pe imagine și interes, hai să fim prieteni că dă bine să fiu prieten cu el, m-am săturat de oameni extrem de falși, m-am săturat de ipocrizie și de asskissing, m-am săturat de încercările disperate de a părea mult mai interesant(ă). M-am săturat de posturi de genul “vai, ce ocupat/ocupată sunt, vai, ce căutat/căutată sunt, vai cate mailuri primesc, vai cât mă duc eu peste tot”. M-am săturat de glumele stupide făcute doar pentru a fi băgat în seamă pe un hashtag popular. M-am săturat de reply-urile cretine care au doar menirea de a-i face pe ceilalți să vadă că ești la per tu cu Arhi, sau că ai băut bere cu Zoso la o întâlnire la care erai și tu, între alți 30. M-am săturat de oameni lipsiți de constanță, care dimineața zic chestii de genul “vai, ce ghiolban e X” (fără @, ca X să nu cumva să vadă) și seara, după ce X i-a băgat 5 minute în seamă, revin cu un “wow, ce mișto e @X”.

M-am săturat. Nu mai am răbdare pentru toate mizeriile astea. Am păstrat în “following” DOAR acei oameni care spun lucruri pe bune, care sunt amuzanți și/sau care au informații faine. În rest, să fim sănătoși cu toții.

Bun, deci am dat aceste unfollows. Trec în viteză peste faptul că m-a distrat să văd că, instant, o parte din cei care mă urmăreau nu m-au mai urmărit. Semn că, evident, eram acolo la follow pentru că e cool să te urmărească Crivăț și să te întinzi cu el la povești și pentru că dă bine la cifre. Balast, mă bucur c-au plecat în lumea lor.

Ce mă amuză însă maxim de dimineață până acum este tenta dramatică pe care o dau unii și alții butonului de “unfollow”. Practic, simt că vreo două relații de “prietenie trainică” s-au încheiat cu acest unfollow. M-ai scos din viața ta, sau băi, de ce mi-ai dat unfollow ? am crezut că suntem prieteni sau a fost de căcăt unfollow-ul ăla sunt reacții în fața cărora rămân așa cum sunt, adică prost. Că nu le pot găsi logica.

Dudes & dudettes, get real 🙂

N-am contract cu nimeni de urmărit pe twitter. Nu vă sunt dator cu nimic, sau dacă vă sunt, datoria aia nu se plătește prin urmărirea pe twitter. Relația noastră pe twitter nu-i ca o căsnicie, faptul că v-am dat unfollow nu-i ca un divorț. Dacă suntem prieteni, prietenia noastră nu stă într-o amărâtă de rețea socială. Dacă nu suntem, what dă fuck ?

Cel puțin trei oameni au rupt definitiv relațiile cu mine pentru că le-am dat unfollow. Nici măcar nu știu dacă nu cumva ar trebui să mă bucur. Și, fun fact, unul dintre ei comenta acum vreun an pe un blog de succes ceva de genul “dacă am ceva să-ți spun, am telefon. Cui îi pasă de follow and shit ?” Eh, a mai trecut un an prin noi, am devenit mai importanți și nu mai acceptăm unfollow așa, de la oricine.

Get real, people. Pe bune.Viața e un pic mai mult decât twitter/facebook.

PS: dintr-un motiv care-mi scapă, cât timp am scris articolul ăsta am avut în cap un vers. unul singur. acesta – nu ne-ați făcut voi, v-am făcut noi pe voi.