Averea lui Ciutacu

(post pentru clujeni și ziariști)

În sfârșit – nu-i așa ? – adevărul adevărat despre Ciutacu a ieșit la iveală. Firește, marile caractere din presa locală și națională, profesioniști desăvârșiți, l-au intuit de multă vreme, dar din decență – nu-i așa ? – s-au abținut să-l spună verde în față, publicului larg.

Însă Chinezu – acest Chinezu al blogosferei mioritice – a trecut peste opreliști, a trecut peste secrete, a trecut peste munți și văi și a scos totul la iveală.

Ce n-a știut însă nici măcar Chinezu, cât e el de Chinezu, este că în realitate baza averii ciutăcești se află la Cluj – de aia m-a detașat aici cu mulți ani în urmă, să aibă un om de încredere în zonă care să-i vegheze necontenit interesele. Astfel, dacă tot a ieșit tot secretul la suprafață, pot să-mi descarc conștiința și să vă spun că mogulu’ tonomat Ciutacu are aici 2 cluburi de fotbal în divizia A (nu le pot da numele), o bancă (nu-i pot da numele) și 2 cartiere de locuințe, pe care urmează să se facă (firește, nu le pot da numele). Președintele de club și președintele de bancă îi sunt, evident, angajați, care au o bunăstare evidentă doar pentru că Tonomatu’ e generos cu ei. Nici nu mai e nevoie să vă spun – că vă prindeți singuri – că cei 74 de demisionari din PNL, alături de bloggerul care îi conduce (nu vă pot spune cine) au plecat din partid pentru că așa a vrut Victor.

Cât despre mine… nu-i mai cer nimic, după ce mi-a făcut cadou de nuntă un deal frumos din Salzburg, c-o cetate pe el, pe care mi-o doream eu încă de astă vară.

Ia să facem o leapșă, cu cine mai știe adevărul despre averea Tonomogulului. Să ne spună Doamna Mogul, vicele de Cluj și cine mai vrea: ce știe ei despre adevărata avere a adevăratului mogul Tonomatul Ciutacu ?

Card de credit pentru Yahoo! Mail

UPDATE: s-a lămurit “misterul”. Pusesem anul aiurea, și a explicat Grig la comentarii de ce mi-a cerut card de credit. Deci nu se cere la toate adresele.
_________________________________________

Azi am încercat să fac, pentru un prieten, o adresă de mail pe Yahoo. La câmpurile obligatorii erau ÅŸi date despre cardul de credit al… solicitantului, ca să zic aÅŸa. Fără ele nu s-a putut face adresa cu pricina.

Până acum nu era aÅŸa, nu ?

Ziariști agresați… iar

La finalul meciului de fotbal dintre Universitatea Cluj și Dacia Mioveni, doi jurnaliști au fost agresați de angajați ai firmei de pază care asigura – probabil la mișto – ordinea pe stadion.

Pe scurt, angajații firmei “Scutul Negru” au plesnit un ziarist și l-au scuipat pe un altul. Victimele sunt Alin Șutea, de la Ziua de Cluj (cel plesnit) și Gelu Radu, de la Citynews.ro (cel scuipat).

Oamenii de pază ar trebui să aibă grijă ca cei de pe stadion să nu se ia la bătaie. Nu să-i ia ei la bătaie pe alții.
Detalii la Vasile Racovițan, pe Ziua de Cluj și pe Citynews.

Gregoar ecrivează la Adevărul

… zice Tolo. Dacă Gregoar va ecriva la Adevărul, o să devină brusc, dintr-un furios pekinez pro, care lătra nervos la oricine era anti – Băse, un sălbatic chiuaua anti, care o să mârâie supărat la oricine e pro ?

Tentativă de phishing ?

UPDATE: Răzvan zice că nu e și eu îl cred. deci nu e.

____________________________________________

Eu nu mă pricep, și poate că bat câmpii. Da’ asta de mai jos nu e phishing ?(click pentru mărire)
phishing1.jpg

Probleme cu Akismet

În ultimele 2 ore, mi-au intrat câteva sute de spam-uri scăpate de Akismet. În timp ce le șterg, îmi vin alte câteva zeci. Numai eu am problema asta ?

Edit: în timpul nopții, încă 130…

Informația are site nou

Informația de Cluj are un nou site. Care arată ceva, ceva mai bine decât cel vechi. Nu mai are video player (cică apare doar când e cazul, când au material), dar are poze mult mai bune, de exemplu. Plus o coloană cu știri de ultima oară, doar că rămâne de văzut cât de repede se mișcă cu ea. Și în plus, am senzația că e ceva mai ușor de găsit un articol decât era înainte – nu mă refer la arhivă, ci la numărul curent.

Mie îmi place ceva mai mult decât cel vechi. Vouă ?