Prin Sibiul lor

Am fost la Sibiu (sau am trecut prin el) de nenumărate ori. Nu a exista nici măcar o singură dată în care să nu descopăr ceva care să mă atingă, emoțional, foarte tare. De la tarabele cu brânză din Piața Cibin, la care m-a dus Groparu, până la momentele de suflet de care povesteam aici, Sibiul mi-a oferit de fiecare dată clipe și imagini care mi-au uns sufletul.

Bun. Acum înmulțiți intensitatea unei astfel de senzații cu 1.000. Mno, cam așa m-am simțit în week-end-ul trecut, #prinsibiulmeu.

N-o să vă povestesc despre ce-am văzut pe-acolo și despre câte lucruri am aflat, au făcut-o ceilalți (din motive pur tehnice, mi-a luat 3 zile să scriu acest articol). Auraş, Groparu, TVdece-ii,  DenisaNebuloasaChinezuAlinaHoinaru, MirunaRuxaGogu, TomaClaudiaCristiGabenAlexandra şi Liviu au scris deja (sau vor scrie) despre minunile vizitate și despre cum Sibiul are o grămadă de primul/prima: primul spital din spațiul românesc, prima școală din spațiu românesc, prima popicărie din România (la care am jucat popice cu Răzvan cu o bilă veche de 100 de ani) și multe altele.

O să vă zic, însă, de oamenii care au făcut să se întâmple lucruri. Oamenii care s-au agitat ca noi, o mână de oameni, să ne simțim ca niște regi în week-end-ul ce-a trecut, să le învățăm orașul și să-l propovăduim și altora. Pentru că numai niște oameni extrem de pasionați de orașul lor, extrem de ambițioși și extrem de simpatici putea face să fie ATÂT de bine evenimentul ăsta. Tudor, Răzvan, Diana, Raluca, Eliza, Rareş, Pancu, Alexandra, Andra, Nosfer – sunt oameni pe care, cred, ar trebui musai să-i întâlniți când ajungeți prin Sibiu și să stați la o poveste cu ei.

Iar Brylu, tartoru’ șef… mă copii, Brylu e o poveste de om. E un om pe care îl cunosc de-o viață, deși l-am întâlnit prima dată acum vreo lună, poate două. Și din secunda în care am dat mâna cu el prima dată mi-a fost prieten – și a fost meritul lui, nicidecum al meu. Brylu e unul dintre cei mai frumoși oameni pe care i-am cunoscut în ultimii ani.  Sau în viața asta, de fapt.

#prinSibiulmeu este un proiect organizat de Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu şi cofinanţat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu. Alături de aceste instituţii, parteneri mai sunt Hotelul LevoslavPrintcenter şi Autonom. Mulțumim pentru sprijin restaurantului Hermania, Atrium Classic Cafe, Vintage PubSupporter Sports Pub & GrillOldies PubCNM Astra şi Muzeului Național Brukenthal.

Andrei Crivăț

5 Comments

  1. Arhi   •  

    de acord la faza cu brylu. chapeau

  2. adizzy   •  

    cand am fost ultima data in Sibiu..a fost prea scurt ca sa il vizitez si mi-a lasat un gust amar ca totul era inchis in zi de duminica… abia astept plimbarea in Timisoara 🙂

  3. Pingback: Prin Sibiul Meu şi-al lor. Vineri. « pr intre randuri

  4. Pingback: Sibiul meu, amintirile mele « Nebuloasa

  5. Pingback: Denisa Bârgău [nevastă de Coşmar] » Un weekend în Sibiu: #prinSibiumeul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Aboneaza-te la comentarii. Poti sa te abonezi si fara sa lasi un comentariu