Greșelile mele

Am citit de două ori acest post al lui Bobby. Să-l înțeleg bine (da, așa îs io, mai prost, înțeleg mai greu).  Scrie Bobby acolo despre oamenii care au avut succes (în online, zic) pentru că au fost constanți și au muncit.

Știți, însă, despre ce nu scrie ?  Despre cei care au dispărut. Despre cei care n-au fost suficient de inteligenți încât să-și vadă de treaba lor. Despre cei care s-au culcat pe urechea unui succes mărunt și efemer. Despre cei care n-au fost constanți și n-au muncit – despre ăștia Bobby n-a scris nimic.  Și poate c-ar fi trebuit.

Toți facem greșeli în viață. Cei mai inteligenți dintre noi învață ceva din ele, cei mai puțin pregătiți nu învață nimic.

Eu, de-a lungul ultimilor ani, am făcut foarte, foarte multe greșeli. De unele mi-am dat seama, ulterior. De altele, poate că nu-mi dau seama nici azi. Din unele am învățat câte ceva. Din altele, n-am fost în stare să învăț nimic.

Între greșelile ultimului an (care par mai multe decât în alți ani, fără doar și poate), se desprind trei, care m-au marcat rău de tot. Am dezamăgit câțiva oameni care-mi sunt foarte, foarte dragi (unul dintre oamenii ăștia a și plecat în Anglia, deci va fi mai greu să mă revanșez vreodată), m-am lăsat călcat în picioare de un om pe care l-am crezut unul dintre cei mai buni prieteni ai mei și mi-am bătut joc de blogul ăsta.

Despre greșelile legate cu oameni, n-o să vă povestesc acum. Pe de-o parte nici nu cred că vă interesează, pe de alta, sunt crucile mele de purtat și durerile din sufletul meu, pe care vreau să le țin pentru mine. Dar am să vă vorbesc despre greșeala cu blogul.

Eu am început blogul ăsta într-o vreme în care poate nu erau 100 de bloguri în România. Undeva pe la începutul anului 2006 pe primul blog, apoi am ajuns la un moment dat la ăsta pe care sunteți acum. Just for the record, Zelist înregistrează azi 59.414 bloguri.  Da, mai erau bloguri în Cluj, pe vremea aia, 2 sau 3 – Alexandra Groza, de exemplu,  precis avea blog dinaintea mea. Altele, care existau pe-atunci, au dispărut – și autorii lor la fel, și nimeni nu-i mai ține minte. Iar de-atunci, au apărut nenumărate altele.

După 2-3 ani, m-am trezit într-o dimineață că vai, ce mare și cunoscut și celebru (că pe vremea aia nu exista încă ideea de influencer) sunt eu în blogosfera românească. Cunoșteam toți bloggerii importanți – și, ce contează mult mai tare, mă cunoșteau și ei pe mine, toți, sau aproape toți – iar cu unii am devenit chiar prieten (sau mă rog, eu cel puțin îi consider prieteni foarte buni). Am participat la evenimente și conferințe în care ideea de blogosferă clujeană era asociată cu numele meu. Am fost, o perioadă, CHIAR cel mai cunoscut blogger din Cluj. Ba chiar mi-am construit un fel de auto-cult al personalității – nu ratam nici o ocazie să mă laud cu ce important și cunoscut sunt eu. Oamenii din jurul meu se uitau ciudat la mine, da’ nu eram capabil să-mi dau seama de asta.

Nu, n-am fost niciodată cel mai bun blogger din Cluj. Groparu – ca să dau cel mai vechi exemplu – a fost, este și va fi mereu mult mai bun ca mine. Dar el a știut și a înteles un lucru pe care eu nu l-am știut și nu l-am înteles: lucrul de care vorbea Bobby – cheia succesului e să muncești și să fii constant.

Revenind la greșeala mea – mi s-a părut că fac succesuri la un moment dat (nu, nu făceam, da’ eram prea prost să pricep asta) și m-am culcat pe laurii acestui pseudo succes.  N-am mai scris pe blog – de ce să scriu, eram eu, Crivăț!, n-am mai stat să muncesc pentru blogul meu. L-am lăsat în paragină.  Ajunsesem să scriu doar chestii pentru bani. Mi se părea suficient. Nu, n-a fost – dar abia acum înțeleg asta. După un an în care tot pseudo succesul de care mă bucuram s-a dus naibii.

Motivele au fost mai multe. Pe de-o parte, cum am zis, m-am culcat pe laurii unui succes fals. Pe de alta, am avut viață personală tumultoasă. Nu în ultimul rând, eBucataria a devenit pentru mine mult mai importanta decat orice alt proiect.

Știți ce-i mai trist?  Că în timpul ăsta, prietenii mă trăgeau de mânecă și îmi spuneau “Crivățe, nu faci bine ce faci“. Nu vreți să știți câte discuții cu Arhi sau cu Bobby am avut pe tema asta, în care io spuneam, în general, “bine, bine, lasă că știu eu ce și cum“. Să asculți de oamenii mai deștepți și mai experimentați decât tine e un semn de inteligență de care eu n-am dat dovadă.

Între timp, în Cluj, oamenii și-au văzut de treabă. Au muncit, au fost constanți, au urcat scara recunoașterii mult mai încet decât mine, pentru că n-au avut norocul unor prieteni și unor oportunități așa cum am avut eu – dar au urcat-o. Uitați-vă la copiii de la TVdece. Toți ați auzit de ei. Și totuși, ei încă scriu în fiecare zi pe blogul lor. Se chinuie să găsească subiecte, se chinuie să-și facă timp, sunt constanți și muncesc mult pentru blogul lor. De Groparu am zis deja, dar repet – are o viață, un copil foarte mic, un job greu și multe alte colaborări, dar scrie constant. Și orice postare a lui te face să râzi sau să plângi, dar nici măcar una nu te lasă indiferent.

Mai sunt oameni din Cluj care au muncit ca să devină cunoscuți în online. Ruben, Lorand, Psaico și alți câțiva – toți au știut să nu se culce pe-o ureche, să nu se limiteze la succese mărunte și ne-esențiale, toți au știut să-și vadă de treaba lor, să muncească și să fie constanți

Toți, în afară de mine. De aia ei sunt azi în plină creștere, iar eu în puternică decădere (ca bloggeri/onlineri, vorbind).

De ce am scris un post atât de lung ? Din două motive.

În primul rând, pentru că greșelile mele mă apasă și simțeam nevoia să mă descarc. De bine, de rău, blogul ăsta e locul unde mi-am descărcat sufletul și de bune și de rele în ultimii 4 ani.

Dar, mai ales, în al doilea rând – mereu citim și învățăm de la oameni care au succes. Ne-am învățat să învățăm din reușitele oamenilor de succes. Dar niciodată cineva care a eșuat nu vine să vorbească despre eșecul lui. Și am învățat de la Andrei Roșca acest lucru – eșecul este o artă.

Mi-aș dori ca măcar un om să învețe din greșelile mele.

Am să încerc să mă ocup de blogul ăsta așa cum ar merita și cum ar trebui, dar m-aș bucura dacă un singur om ar învăța ceva din tot ce-am povestit mai sus, punându-mi cumva sufletul pe tavă.

Noapte bună, copii.

Andrei Crivăț

20 Comments

  1. Denisa   •  

    Da’ nu ştiu de ce te stresezi atâta, tu ştii că pentru noi eşti important! Ne uităm la tine ca la Dumnezeu, sau cum era replica aia? 😛

  2. Andrei Crivat   •     Author

    Da’ nu ma stresez. Am avut asa, c a o revelatie :)

  3. Dan Ciulea   •  

    no ma, da profund ai mai fost!
    😉 oricum fain articol

  4. Meneopol   •  

    E bine că zici lucrurilor pe nume. Şi nu mă refer neaparat la “spovedania” ta (asta te ajută pe tine) ci mai degrabă la sinceritate. De fapt eşti printre puţinii “dumnezei ai online-ului” care recunoaşte că ajutorul “copiilor” mai mari a fost hotărîtor. Chiar şi în vremurile cînd blogosfera era mică, mică.
    Majoritatea începătorilor de azi acuză la veteranii blogosferei faptul că nu-i sprijină, nu-i încurajează, nu le dau sfaturi etc. Eu personal cred în puterea exemplului şi în furatul meseriei de aceea nu sînt deacord cu novicii din acest punct de vedere. Dar au şi ei dreptatea lor pe undeva. Să ştii că cel mai tare deranjează aroganţa unora dintre voi, felul acela de a privi de sus, tonul cu care se adresează unii dintre voi începătorilor.
    Se ştie că apoximativ 80% din blogurile noi sînt o varză totală şi că nu merită să vă pierdeţi timpul preţios cu ele pentru că oricum vor dispărea în scurt timp, dar printre ele am nimerit blogri magnifice şi despre care nu se zice niciodată nimic de bine. Iar acolo scriu oameni care nu au legătură cu online-ul, ei ştiu doar să scrie. Pentru faptul că nu ştiu puţin SEO trebuie să-i aducem la tăcere?

    Exemplul tău e bun, arată că şi zeii pot cădea din paradis. Ceea ce-mi doresc este să-ţi găseşti resursele şi să revii aşa cum îţi doreşti pentru că experienţa asta te va face să priveşti lucrurile din altă perspectivă şi vei fi un exemplu pentru toţi.
    E cred totuşi că nu e dracul chiar aşa de negru în cazul tău, că te alinţi puţin. Deci… spor la treabă!

    • Andrei Crivat   •     Author

      Meneopol, foarte fain comentariul tau.

      Da, sunt de-acord ca “plansul” dupa ajutorul veteranilor e o forma de lene. Sunt de-acord si ca exista bloguri noi bestiale, de care nu stie nimeni. Da’ un pic depinde si ce vrei in viata de la blogul ala. Cand tu ai scris 30 de articole si al 31-lea e cu “sfaturi pentru bloggeri” sau “cum sa faci bani din online”… ceva e gresit.

      Si nu, nu m-alint si nici nu cred ca-i dracu’ asa negru. Pur si simplu, am avut un fel de revelatie :)

      Multumesc.

  5. idaho   •  

    Am o întrebare: bloggerii cunoscuţi ar trebui să stea şi să caute bloguri noi şi proaspete? Pentru că eu am senzaţia că bloggerii cunoscuţi mai au şi altă treabă în afară de blogging. Adică ce vreau să zic e că bloggerii noi nu trebuie să stea să aştepte să fie băgaţi în seamă de bloggerii mai cunoscuţi.
    Atât despre subiectul acesta, că eu de 3 ani jumate de când am blog am obosit ascultând discuţii pe subiectul acesta :)
    PS: eu consider că tu eşti în continuare unul dintre cei mai importanţi bloggeri din România

  6. Lorand R. Minyo   •  

    Se zice ca cel mai bine inveti din greselile tale, nu luand exemplu dupa greselile altora.

    Si e foarte bine ca realizezi asemenea lucruri, prin revelatii periodice (da, e nevoie sa-ti reamintesti din cand in cand ca un zeu fara ofrande devine muritor de rand) si iti mai tragi prea cunoscutul facepalm.

    La cat mai multe revelatii productive Andrei :-)

    • Andrei Crivat   •     Author

      Lori, tata are o vorba, cum ca exista trei tipuri de inteligenta:
      gradul 1 – Cei care invata din greselile altora
      gradul 2 – Cei care nu invata nimic din greselile altora, dar macar invata din propriile greseli
      gradul 3 – Cei care nu invata niciodata, nimic.

      Eu mi-as dori sa ma incadrez macar la 2, da’ sper ca printre cititorii mei sa fie si oameni de gradul 1 :)

      Multumesc, Lori :)

  7. adizzy   •  

    asupra mea sigur a avut efect ce ai scris si tu si Bobby…

  8. Tomata cu scufita   •  

    Io zic atata: la 45 de like-uri ar trebui sa nu mai consideri ca esti in cadere libera din topuri. :)

  9. Giorgiana Petre   •  

    Ceea ce scrii tu nu are neaparat legatura cu a fi sau nu blogger sau orice altceva, este o trasatura umana. Oricine ai fi si orice ai face daca nu muncesti mereu, daca nu esti constant… tinzi sa ajungi in negura uitarii…
    Important e sa iti dai seama la timp ce si unde greseti, sa revii si sa inveti mereu.

    Felicitari pentru articol, nu te stiu de atat de mult timp incat sa imi dau seama de parcursul tau insa cred ca esti pe drumul cel bun! :-)

  10. andrei   •  

    simplul fapt ca ai avut curajul sa iesi “in public” si sa iti recunosti si accepti greselile sunt un semn ca panta pe care esti e ascendenta. thumbs up si succes pe viitor!!!

  11. Andrei Crivat   •     Author

    @Adizzy – inseamna ca mi-am atins scopul :)
    @Tomi – asta-mi arata ca oamenilor le-a placut ce-am scris si ma bucura :)
    @Djordji – da, ai dreptate, se aplica in multe domenii. Eu am zis doar de asta, al bloggingului, pentru ca pe asta il cunosc mai bine. Eh, daca ma cunosteai tu cand eram mandru ficior… alte vremuri :))
    @Andrei multumesc, sper sa fiu in stare sa nu ma limitez doar la “semne” :)

  12. Manuel   •  

    Pot spune ca vei urca din ce in ce mai sus. Multumesc de avertisment. Nu strica niciodata sa iti aduci aminte ca trebuie sa pui un pas in fata celuilalt. Chiar daca pasii sunt mici, stii ca mergi inainte. Iti urez la si mai mult succes (in modul in care il pomenea Bobby Voicu, dupa masura si credinta fiecaruia).

  13. George Damian   •  

    Nu aş zice că ai greşit foarte mult. Se pare că ai avut ceva succes in online. Eu abia acum m-am apucat…

  14. aNDRIIpOPA   •  

    Se zice ca pacatul recunoscut e pe jumatate iertat. Avand in vedere ca oricum ai avut o jumatate de pacat (zici ca ai avut si alte proiecte in derulare), pot spune ca iesti iertat integral. Chiar si daca esti foarte sever cu tine (ceea ce observ ca asa este), poti spune ca mai ai doar un sfert de pacat.
    Keep walking! Cred ca toata lumea asteapta o revenire din partea ta.

  15. Pingback: Despre „blogging” cu Chinezu la RadioLynx | Henrich.ro

  16. Şerban Stănescu   •  

    Andrei, te felicit!
    Am aceeaşi filosofie în tot ce scriu. Aşa am ajuns să fiu citit. Povestind despre greşeli. Care până la urmă, pot deveni o avere pentru cine află de vele, înainte să fi făcut pasul.
    Da, am făcut greşeli cu carul inclusiv în blogging şi peste tot prin viaţă. Am spus-o şi o să o repet până oi muri. Poate plictisesc vreo câţiva, poate îi aduc la disperare şi ASTA, o să-i împiedice să repete greşelile mele.
    Mă bucur că cam găsit acest articol (Chinezu’ e de vină!). Te respect pentru această învăţătură atât de scumpă, pe care ne-o transmiţi!
    Îmi doresc însă ca cei care citesc să şi APLICE!
    Zi bună şi veselă!
    Şi fă ce-ai zis! 😉

  17. Pingback: friday links « adizzy's blog

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Aboneaza-te la comentarii. Poti sa te abonezi si fara sa lasi un comentariu