Cum este de fapt și de drept în Thailanda

Ca fiecare dintre voi, și eu am mulți prieteni care au vizitat Thailanda.

Ca și voi, și eu am văzut pe facebook și instagram o mulțime de poze cu locuri exotice, mâncăruri interesante, fructe care mai de care mai fistichii, tot felul de chestii uluitoare care, vezi Doamne, fac Thailanda o super destinație turistică.

Mai mult, ca și vouă, și mie mi-au povestit ce frumos e acolo, ce plaje, ce temple, ce experiențe, toate cele, de și muream de ciudă că eu n-o pot vizita (nu mă sui în avion, să nu dezvoltăm, mulțumesc)

Ei bine, a venit momentul să vă spun eu adevărul. ADEVĂRUL ESTE CĂ NU-I NIMIC ADEVĂRAT! NIMIC! NADA! ZERO!

Iată despre ce este vorba.

La rugămintea unor prieteni, care aveau nevoie să le fac un comision, am fost și eu azi dimineață în Thailanda. Am luat un Taxify, dar pentru că era aglomerat, pe ultimii 500 de metri am coborât și-am mers pe jos. La ora 9.30 punct eram fix la poarta Thailandei.

Primul lucru care mi s-a părut extrem de dubios e că un nene nu m-a lăsat să intru până n-am închis telefonul. “Închis-închis! De tot!”, cum a zis el. Păi stai, nene, cum fac pozele alea blanao să le pun pe facebook și instagram, să le vadă lumea, să vă promovez țara? În fine, zic, așa o fi legea la oamenii ăștia.

Apoi am intrat efectiv în Thailanda. A doua chestie care nu mi-a plăcut a fost că ne-au ținut, pe vreo 10 oameni, într-un hol mic de tot, la intrarea în Thailanda, unde o doamnă care vorbea perfect românește ba ne mai dojenea, ba ne mai înveselea cu câte o glumiță, de astea.

Trebuind să aștept în holul Thailandei, m-am uitat în jurul meu și m-a întristat tare să descopăr că pe dulapul de lângă mine nu era șters praful 🙁

Soare? Peisaje? Cald? Nici vorbă! Mobilă veche, frig tare, oamenii stăteau cu gecile pe ei. Unii mai și dădeau bani, eu am considerat că chiar nu-i cazul – pentru ce să le dau și bani?

Am mai stat un pic în Thailanda, am ieșit pe poartă, am chemat alt Taxify și-am plecat.

Vă spun, această minciună uriașă cu plaje, mâncăruri și toate celelalte trebuie să înceteze.

În bucățica de Thailanda în care am fost eu, pe Conta Vasile 12, sector 1, București nu e DELOC cum o vedem noi pe internet. Nu mai vreau să merg niciodată în Thailanda.

Andrei Crivăț

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Aboneaza-te la comentarii. Poti sa te abonezi si fara sa lasi un comentariu