8 Jan 2008

Bilanț CSR 2007

Marius Balaci m-a invitat să răspund la trei întrebări legate de activitatea CSR din România. Răspunsul meu, alături de alte zeci de răspunsuri, va fi publicat aici

Care au fost, din punctul tău de vedere, cele mai responsabile trei companii în 2007, și de ce?

Nu știu care au fost cele mai responsabile. Cele care mi-au atras atenția, deși nu toate au început în 2007, într-o ordine absolut aleatorie, au fost:

Milioane de oameni, milioane de copaci – lansat de PRAIS Corporate Comm, cu sprijinul companiilor Ursus Breweries, Lafarge și Quadrant Amroq Beverages; programul prevede achiziționarea și plantarea de copaci;
Bursele Internaționale JTI - o inițiativă JTI; programul oferă jurnaliștilor burse de pregătire la Bruxelles, în cadrul unor instituții europene;
Un parteneriat pentru viață – Vodafone a sprijinit, în anii trecuți, SMURD. Cu echipamente de comunicații.

Ce te-a nemulțumit referitor la cum au înțeles companiile din România să demonstreze că sunt responsabile social, în 2007 ?

Faptul că, în campaniile CSR, organizatorii sunt ușor tentați să se concentreze mult mai mult pe latura de PR, și ceva mai puțin pe latura de responsabilitate socială. Dar mă gândesc că în timp această tendință o să dispară de la sine.

Ce te aștepți de la companiile care activează în România, din punctul de vedere al responsabilității sociale, în 2008?

În primul rând, să fie mult mai multe companii care se implică în proiecte CSR. În al doilea rând, aștept mai multe proiecte CSR pentru cultură, pentru mediu (în special din partea companiilor care, într-un fel sau altul, poluează) și pentru tineri performanți.

Tag Technorati:

1 comentariu la Bilanț CSR 2007

  1. Marius Balaci's Gravatar

    Salut Andrei,

    Te invit la a doua editie a Bilantului. Sper sa te implici din nou.

Trackbacks la Bilanț CSR 2007

  1. 21 January 2008

    [...] Pascal, Aura Matei, Radu Stoita, Alex Olaru, Andreea Mitan, Nicolae Naumof, Andrei Crivat, Claudiu Gamulescu , Ciprian Dragomir, Luminita Malanca, Dragos Apostu, Anca Gheorghe, Anne Matea, [...]

Scrie un comentariu

Aboneaza-te la comentarii. Poti sa te abonezi si fara sa lasi un comentariu

Social Networks

Reclama

eBucataria pe Facebook

Ebucataria