În următoarele câteva zile, plec să redescopăr România. Mă rog, o parte din ea – Dobrogea, pentru că fac parte din echipajul “Redescoperă România“, un proiect inițiat de Petrom împreună cu Bobby Voicu.

Din echipajul “oficial”, tura asta, mai fac parte (evident, în afară de Bobby și de mine) Oana și Iulia. Pe lângă echipaj, însă, vor mai merge și o serie  oameni care au fost în edițiile trecute (prin Moldova, Transilvania și Banat/Oltenia), printre care Ana, Doru, Roxana, Corina, Anca, Andra și alți oameni de seamă.

Dacă apuc să gătesc în vreo seară pe traseu, o să vedeți pe ebucataria.ro. Dacă nu, “ne gătim” la întoarcere. Până atunci, dacă tot veni vorba, mai sunt câteva zile în care puteți participa la un concurs fain, la care puteți câștiga un grătar.

Să fiți cuminței.

Ca să zic așa, în stil batmanistic.

Deci pe 1 septembrie, în Fashion Club (în Pța Unirii, Cluj – lângă Diesel) Bendea returns forevăr, cică. Biletele costă 15 lei și se pot cumpăra de la locul faptei (adică Fashion Club, pentru cine n-a băut suficientă cafea azi)

PS: zvonurili zice că urmează un Bendea și Robii, da’ mai încolo

Că uite ce fain știu oamenii ăia să se bucure de viață

Se zice că Silviu Prigoană deschide o nouă televiziune, la Cluj. Se va numi TV Cluj și va începe să emită de la 1 octombrie. La început, va emite 2 ore pe zi, urmând ca, în timp, programul să se extindă.

Se zice că nu doar la Cluj va deschide Prigoană televiziune, ci și în alte orașe – gen TV Bistrița, TV Mureș etc. Detalii la vremea lor.

La mulți ani, frățioare, oriunde ai fi…

După cum vedeți, în sidebar a apărut un banner nou.

E pentru Tropoțel, noul meu site preferat de jucat joculețe.  Și, dacă sunteți pasionați de jocuri flash, pe Tropoțel o să găsiți mii.

evident, post pentru clujeni, îndeosebi

Habar n-am câte bilete s-au vândut până acum la Iron Maiden – undeva peste 20 de mii, din câte am înțeles. Poate m-ajută Liviu și ne spune exact.

Dar știu aceste lucruri:

1. Iron Maiden e cel mai important concert care se întâmplă în Cluj, în ultimii 20 de ani  – și am vrea să mai fie și altele.

2. Mai sunt 5 zile în care se pot cumpăra bilete (inclusiv azi și duminică)

3. Un bilet costă 100 de lei. Echivalentul a 10 pachete de țigări. Sau a mai puțin de 30 de beri.

4. La Iron Maiden în București au fost 22 de mii de oameni.

5. În Cluj locuiesc aproape 350 de mii de oameni. Fără studenți.

Așadar, clujeni, nu vreți să ne agităm și să batem recordul ?

Targetul pe care-l propun eu e 30 de mii de spectatori. La un oraș cum e Clujul, nici nu mi se pare mult.

Ce ziceți ?

PS:  Cum să facem asta ?  E simplu: hai să ne mobilizăm prietenii, iar ei să-și mobilizeze mai departe prietenii și așa mai departe – să vină la concert. Să arătăm că orașul Cluj e un oraș viu, dornic de evenimente foarte faine și care trăiește și atunci când studenții sunt în vacanță.

După cum s-a tot scris, la sfârșitul săptămânii trecute am fost invitați, o mână de oameni, să vizităm Timișoara.

Mi-e tare drag orașul ăsta. Nu de-acum, ci încă din 2001, când am ajuns acolo prima dată. Are un farmec aparte și mă face să mă simt într-un fel special. De câte ori am fost, am descoperit lucruri noi, care m-au făcut să-l îndrăgesc și mai tare. Niciodată, însă, atât de multe ca acum.

Și le-am aflat de la Dan Cărămidariu. Un iubitor absolut al orașului în care se află, omul ăsta te face să vezi, cu ochii minții, istoria fiecărui colțișor al orașului ăluia. E uimitor să afli că, în urmă cu doar câteva sute de ani, Timișoara era o insuliță între niște mlaștini – dar că un olandez a venit și, în 30 de ani, a schimbat relieful zonei. E fascinant să afli că, după ocupația turcă, ce a durat cam 200 de ani, în oraș a rămas un singur semn al acestei ocupații – o inscripție pe clădirea vechii Primării. E interesant să afli că, după ce l-au eliberat de turci, austriecii au reconstruit orașul complet (printre altele au făcut cel mai mare spital din Europa, la vremea aceea – și azi e tot spital acolo). Dar cel mai plăcut e modul în care Dan, ghidul nostru, ne-a povestit lucrurile astea.

Evident, mi-ar lua mii de rânduri să vă spun tot ce-am învățat nou despre Timișoara. O să menționez, în treacăt, câteva lucruri: în Timișoara s-a aflat cea mai lungă clădire din Europa (fosta garnizoană, dărâmată de comuniști). A găzduit prima fabrică de bere de pe teritoriul actualei Românii, dintr-un motiv foarte simplu: era mai ieftin să faci bere decât să filtrezi apa. A găzduit într-o vreme de 5 ori mai mulți soldați decât civili. Avea, pe aceeași stradă, două alei – Corso, pentru bogați și Surogat, pentru servitoare și soldați. Palatele impresionante din Piața Operei au fost construite în același timp, de aceeași familie de arhitecți.

Dincolo de toate lucrurile pe care le-am aflat de la Dan despre oraș, am fost bucuros să locuiesc câteva zile la River Grill House, o cabană foarte faină de pe malul Timișului, la Șag. V-o recomand călduros – oriunde m-am oprit la oamenii ăștia, fie la Arsenal Park, fie la Hotel Timișoara, fie acum la cabană, m-am simțit excelent. Condiții foarte bune, un personal cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. Dacă aveți posibilitatea să vă cazați în oricare dintre locurile de mai sus, n-o ratați. N-o să regretați.

Dar cel mai drag, în Timișoara, mi-e de oameni. Oamenii de-acolo sunt, cu adevărat, speciali. Oricât de mult s-a zis asta, mie mi se pare că nu s-a zis suficient. Și dacă mă gândesc din ce în ce mai serios să mut acolo, e pentru oameni. Mi-ar plăcea să trăiesc în mijlocul lor.

Cum să nu-ți fie foarte dragi oameni ca Nebuloasa, Cristina sau Daniel (căruia îi devin fan, în curând) – oameni care au muncit din greu, din foarte greu, cu multă pasiune, la evenimentul ăsta, astfel încât să iasă perfect ? Și le-a ieșit. Vouă vă mulțumesc că m-ați invitat și că mi-ați dat ocazia să am unul dintre cele mai faine week-end-uri din ultima vreme. Și că îmi sunteți prieteni.  Cum să nu-ți fie foarte drag un om deosebit, ca Amalia, numai suflet, dispusă oricând să te ajute cu orice îi stă în putință ?

Cum să nu-ți fie dragi bloggerii oamenii de-acolo,  Ovi, Corina, Milo, Andreea, Elena, Raul, Deme, Dan, Sirg,  Ily, Alex Bleau, Cristi, Dan Pătrașcu, Boghi, Adi Dragoș, Bloo, Richie, Daciana, Crina,  Sora, Nicole, oameni cu care oricând – dar ORICÂND – petreci clipe minunate ?

Și cumva sunt convins că de-acord cu mine vor fi toți cei care am fost invitați: Miruna, Alina și Răzvan, Maka,  Alex, Corina, Iulia, Radu și Daniel, Ana, Lili și Laurențiu.

N-o să pun poze (găsiţi aici, aici şi aici). O să vă arăt doar una, care mi-a plăcut în mod special. Pe-o piatră oarecare din Piața Unirii e sculptată harta orașului medieval.

Mulțumiri Blog de turism, pentru idee și sponsorilor: Hotel Timişoara, Porsche Timişoara, Trabucuri.com, KFC, BlueAir şi susţinătorilor de la StartUpDays.

Cum probabil deja ați citit pe alte bloguri, în week-end plec în Timișoara. Timișoara e un alt oraș de suflet de-al meu – sunt deja luni bune de când mă gândesc să mă mut definitiv ac0lo.

În primul rând, aș fi la 2 ore de Beograd. Și la juma’  de oră de Serbia mea dragă.  Aș fi aproape de părinții și fratele  lui Mile, aș fi aproape de Ramona (soția lui Mile) și aș fi aproape de Mile însuși. Apoi, în al doilea rând, cred cu tărie că în Timișoara e cea mai faină comunitate de bloggeri din România.  Și, cum mi-s dragi majoritatea dintre ei, cred că m-aș simți ca acasă acolo, cu ei – cu bloggerii timișoreni.

Dar până să mă mut de tot acolo, deocamdată merg în vizită, la invitația Nebuloasei,  a Cristinei și a lui Dani. Să văd orașul așa cum nu l-am mai văzut niciodată. Alături de Alina și Răzvan, Maka, Corina, Siropel, Lili, Miruna, Alex, Iulia, Ana, Radu și Daniel. Și alături de dragii mei  timișoreni – Ovi, Corina, Milo, Amalia (fără de care, în general, totul ar fi mult mai greu), Raul, Andreea, Dan, Elena, Casandra, Alex, Bleau, Dementica și alții

Prin Timișoara noastră e un proiect al BlogDeTurism realizat împreună cu bloggerii timișoreni, cu susținerea Hotel Timisoara, Blue Air, Porsche Timisoara, KFC și Trabucuri.com și StartUpDays.

Probabil că voi, cei care mă citiți constant (bine, nu prea scriu eu constant, da’ asta-i altă poveste) cunoașteți pasiunea extremă (să nu spun obsesia, că sună patologic) pentru sârbi și Serbia.

Nasa Rec este ziarul Uniunii Sârbilor din România. În numărul curent (care o să fie pe tarabe în Timișoara de vineri, 6 august) e un interviu cu mine. Despre Mile, Serbia, sârbi, Kosovo, găteală și multe alte lucruri.

Motiv pentru care, azi, sunt foarte happy